Drumul Mătăsii și istoria remediilor naturale

CALEA MĂTĂSII

Drumul Mătăsii a deschis oficial comerțul între Extremul Orient și Europa în timpul dinastiei Han, care a condus China între 206 î.Hr. și 220 d.Hr. Împăratul Han Wu l-a trimis pe trimisul imperial Zhang Qian să ia contact cu culturile din Asia Centrală în 138 î.Hr., iar rapoartele sale de călătorie transmiteau informații valoroase despre popoarele și țările din Occident. Totuși, transportul de mărfuri și servicii pe aceste rute datează chiar mai vechi. Drumul Regal, care conecta Susa (în actualul Iran) la peste 2.000 de kilometri vest de Sardes (lângă Marea Mediterană, în Turcia modernă), a fost stabilit de conducătorul persan Darius I în timpul Imperiului Ahemenid, cu aproximativ 300 de ani înainte de deschiderea Drumului Mătăsii.

Perșii au lărgit, de asemenea, Drumul Regal pentru a include rute mai mici care legau Mesopotamia de subcontinentul indian, precum și Africa de Nord prin Egipt. Alexandru cel Mare, conducătorul regatului grec antic Macedonia, și-a extins domnia în Persia prin canale regale. Părți din drum au fost în cele din urmă integrate în Drumul Mătăsii. Rutele comerciale est-vest dintre Grecia și China au început să se deschidă în timpul 1. și secolul al II-lea î.Hr.: Imperiul Roman și Imperiul Kushan (care conduceau teritoriul din nordul Indiei de astăzi) au beneficiat, de asemenea, de comerțul creat de-a lungul traseului de-a lungul Drumului Mătăsii.

Interesant este că cuvântul grec antic pentru China este „Seres”, care înseamnă literal „țara mătăsii”. Totuși, în ciuda acestei legături evidente cu numele, termenul „Drumul Mătăsii” nu a fost inventat decât în 1877, când geograful și istoricul german Ferdinand von Richthofen l-a folosit pentru prima dată pentru a descrie rutele comerciale. Istoricii preferă acum termenul „Drumurile Mătăsii”, care reflectă mai corect faptul că existau mai multe drumuri. Rutele Drumului Mătăsii includeau o rețea vastă de stații comerciale, piețe și artere strategice amplasate, menite să raționalizeze transportul, schimbul, distribuția și depozitarea bunurilor. Acestea se întindeau de la metropola greco-romană Antiohia, prin deșertul sirian și Palmira până la Ctesifon (capitala Parților) și Seleucia, pe râul Tigru, un oraș mesopotamian din actualul Irak. Din Seleucia, rutele mergeau spre est peste Munții Zagros către orașele Ecbatana (Iran) și Merv (Turkmenistan), de unde rute suplimentare treceau către actualul Afganistan și spre est către Mongolia și China.

Rutele Drumului Mătăsii duceau, de asemenea, la porturi din Golful Persic, unde mărfurile erau apoi transportate de-a lungul râurilor Tigru și Eufrat. Rutele din aceste orașe sunt, de asemenea, conectate la porturi de-a lungul Mării Mediterane, de unde mărfurile erau transportate către orașe din întregul Imperiu Roman și către Europa. Deși numele „Drumul Mătăsii” provine din popularitatea mătăsii chineze printre negustorii din Imperiul Roman și din alte părți ale Europei, acest material a fost doar unul dintre obiectele importante de schimb între Est și Vest. Comerțul în așa-numita Centură Economică a Drumului Mătăsii includea fructe și legume, animale, cereale, piele, unelte, obiecte religioase, opere de artă, pietre și metale prețioase și, poate mai important, limbă, cultură, credințe religioase, filosofie și știință.

Cel mai important lucru pe care îl spunem este că, în acea perioadă, cunoștințele și plantele medicinale și culinare au început să se răspândească semnificativ între continente. Condimentele uimitoare din Est au devenit rapid populare în Occident și au schimbat bucătăria în mare parte din Europa, precum și credințele medicale privind utilizarea multor plante. Odată cu înflorirea rutelor comerciale, interesul medicinei europene pentru remediile naturale venite din Extremul Orient a crescut, de asemenea.